|
|
|
|
|
| Carte-culturã-civilizatie |
|
|
|
|
Multiculturalitate
în revistele de avangardã din România
Paula Ciorãscu
bibliotecar - serv. Relatii cu Publicul
Încerc sã rãspund cu mijloacele modeste de care dispun.
Nu de mult am fost cu o bursã de cercetare în Germania. Am avut ca subiect de studiu despre Multiculturalitate în revistele de avangardã din România. Acum pot spune, fãrã exagerare, cã am avut sansa sã descopãr o lume aparte, fascinantã si trãiesc cu convingerea cã anii 1920-1940 au fost cei mai prolifici pentru România pe toate planurile. Ca sã-mi sustin ideea as aminti în acest context Expozitia internationalã din anul 1924, organizatã de revista Contimporanul( prima revistã de avangardã de la noi, condusã de poetul Ion Vinea si pictorul- arhitect Marcel Iancu) , la care au participat nume de rezonantã din lumea artisticã din acea perioadã. Îi amintesc aici pe Hans Arp, Kurt Schwitters, Paul Klee, Hans Richter, Arthur Segal ( din Germania), Szezuka (Polonia), Lajos Kassak ( Ungaria), W. Eggeling ( Suedia), M. Darimont (Belgia), Servancky si Joseph Peeters ( Olanda), Charles Teige ( Cehia) si nu în ultimul rând Brâncusi, care se stabilise la Paris, Milita Petrascu, M.H. Maxy, H. Mattis- Teutsch de la noi.
Asemenea manifestãri au mai avut loc în perioada interbelicã. Ca sã le enumãr si sã insist asupra lor, îmi trebuie un studiu aparte.
Ca sã explic putin termenul de avangardã ( probabil cã pentru multi care vor binevoi sã-mi citeascã rândurile nu este nevoie), am cercetat mai multe dictionare, enciclopedii. M-am oprit însã asupra definitiei datã de Irina Petras în: Teoria literaturii, Bucuresti, p. 19: Avangarda în literaturã defineste o directie complexã, manifestatã mai ales în primele decenii ale secolului XX si caracterizatã prin spiritul de frondã, prin negarea violentã a formelor de artã consacrate, prin proclamarea ostentativã a noului.
În domeniul estetic propriu-zis , spiritul avangardei duce în mod obligatoriu la negarea artei traditionale, la contestarea si depãsirea continuã a formelor curente si acceptate de creatie. Avangarda refuzã orice model, detestã violent
"gustul" consacrat, are oroare - cum declarã si futuristii- de tot ce este vechi si comun. ( Adrian Marino, Dictionarul de idei literare, p.194-199).
În literatura românã se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales între anii 1923-1932 prin intermediul unor reviste precum: Contimporanul, Punct, Integral, unu, Urmuz, Alge.
Cum au fost percepute aceste reviste am aflat din cartea Modernismul în literatura românã- Contributii bibliografice, Bucuresti,1968.
Contimporanul, spune Mihail Sebastian, apare neregulat, sporadic si n-a dat încã nici un scriitor de valoare, iar principiile care luptã n-au fost sustinute niciodatã cu vigoare. Cu fiecare reaparitie se începe o nouã experintã, apare o nouã manierã care esueazã la putin timp. Tineretea revistei se identificã mereu cu inconformismul, cu inteligenta vie si curioasã, cu sensibilitatea ce respinge o viatã monotonã, somnolentã si cu înregistrarea a tot ce e viu, spontan, îndrãznet, pânã la scandal.(În: Rampa, nr. 5, 24 febr. , 1935, p.1).
Din lipsã de spatiu nu vreau sã insist asupra acestor definitii. Însã as completa cu un citat din "Revolta maselor" a lui Jose Ortega y Gasset, p. 48: Cine nu este ca toatã lumea, cine nu gândeste ca toatã lumea riscã sã fie eliminat.
Cert este cã aceste reviste au promovat noul, au avut preocupãri diverse, iar amestecul de elemente cubiste, constructiviste, expresioniste, futuriste ori suprarealiste este caracterul specific al avangardismului interbelic.
Unul dintre promotorii acestui curent la noi a fost Marcel Iancu. A urmat studiile de arhitecturã la Zurich. În aceastã perioadã participã la seratele de la Cabaret Voltaire si creeazã în 1916 împreunã cu alte personalitãti miscarea artisticã de avangardã Dada.
O datã revenit în tarã în 1922 el scoate împreunã cu Ion Vinea revista Contimporanul, care se transformã într-o revistã de orientare constructivistã.
Fãrã a fi un teoretician original, marele sãu merit este de a fi contribuit la difuzarea în mediul artistic românesc a unor idei care circulau în Europa începutului de secol. Ele au fost puse în practicã în arhitecturã, arte plastice.
Închei cu melancolia Bucurestiului de atunci si cu speranta cã se vor întoarce acele vremuri, rãspunzând prompt la final, cã într-adevãr a existat o mutilculturalitate în revistele de avangardã de la noi, identificând multe texte apãrute în aceste reviste cu cele apãrute ulterior sub formã de volum în strãinãtate.
