Lect. univ. dr. Florina Ilis*
şef serviciu - Cercetare bibliografică
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
Domnul profesor Doru Radosav nu are nevoie de nicio prezentare. Activitatea publicistică a Domniei Sale, calitatea de reputat istoric, precum și menirea de dascăl sunt binecunoscute de către toți cei ce i-au citit cărțile, i-au ascultat discursurile sau, în ipostaza de studenți, - cum este și cazul meu -, i-au urmărit fascinați cursurile de istoriografie românească sau din domeniul istoriei cărții și a tiparului, ori cele de istorie orală. Domnia Sa a acceptat să răspundă interviului revistei noastre în calitate de fost director al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, pe care a condus-o între anii 1991-2016.
De profesie istoric, profesorul Doru Radosav a înțeles rolul important al bibliotecii în cadrul societății noastre și a mizat pe puterea și influența cărții în educația și formarea intelectuală și culturală a tinerilor. Autor de cărți prestigioase în domeniul istoriei, profesor al Facultății de Istorie- Filosofie (UBB), Doru Radosav a dăruit din imensa și uluitoarea sa energie și Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, al cărei director a fost într-o perioadă puternic încercată de schimbări în toate planurile: social, politic și instituțional. Procesul complex de aderare a țării noastre la Uniunea europeană, cât și necesitatea dezvoltării instituțiilor românești, a bibliotecii, în special, în vederea împlinirii acestui ideal major al „revenirii în Europa” a reprezentat, de pildă, una dintre marile provocări ale perioadei la care ne raportăm. Din acest punct de vedere, încă de la începutul mandatului de director, profesorul Doru Radosav s-a străduit să contribuie, atât prin activitatea managerială și administrativă, cât și prin coordonarea proiectelor și programelor derulate în bibliotecă, la racordarea bibliotecii la cele mai noi tehnologii din domeniu, dar fără să piardă din vedere caracterul documentar și de cercetare al prestigioasei instituții. A izbutit, în perioada în care s-a aflat la conducerea bibliotecii, să pună în valoare și să forjeze principalii poli ai susținerii funcționării optime a acesteia:
1. polul educațional-academic
2. polul profesional
2. polul cultural
4. polul civic-social
Profilul său intelectual, completat de experiența managerială ca director al Muzeului din Satu-Mare (1977-1990) și implicarea în plan social și politic i-a permis să-și impună, încă de la început, propria viziune în dezvoltarea bibliotecii care, alături de Universitate, să se afirme ca un actor important în formarea academică a viitorilor specialiști și cercetători. Conștient de faptul că biblioteca nu are numai menirea de a tezauriza valorile culturale și științifice, îmbogățindu-se cu depozite noi de cărți, ci este și o instituție vie, într-o evoluție și competiție permanentă cu provocările din era informațională, directorul Doru Radosav a demarat, încă din mijlocul anilor ’90, un amplu proces de modernizare a serviciilor de bibliotecă prin informatizarea principalelor servicii. Acest proces a făcut ca biblioteca să iasă din umbra universităților clujene și să devină, prin accesul la cele mai noi și importante informații științifice, nu numai un adevărat pol educațional-academic al orașului, dar și al țării noastre. Procesul de modernizare a serviciilor a permis formarea continuă și profesionalizarea bibliotecarilor prin adaptarea la noile tehnologii, a reconfigurat viitorul bibliotecii și a reconfirmat demnitatea unei nobile profesii, aceea de bibliotecar. Dimensiunea culturală a bibliotecii a fost pusă în valoare prin faptul că instituția noastră a fost deschisă manifestărilor culturale dintre cele mai diverse (lansări de carte, expoziții, colocvii și conferințe), găzduind evenimente care au adus în bibliotecă personalități de seamă ale culturii române contemporane. Iar în privința polului civic-social, directorul Doru Radosav s-a străduit să creeze din bibliotecă un spațiu deschis al dialogului, o tribună unde să se poată afirma, fără părtinire, opiniile cele mai diverse, iar biblioteca, indiferent de clivajele din contextul politic românesc, să fie deschisă tuturor celor dornici de cunoaștere și cultură autentică.
Prin activitatea depusă în folosul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, Doru Radosav se înscrie într-o linie prestigioasă de directori ai bibliotecii care și-au adus cu toții contribuția la dezvoltarea acesteia și la crearea unei moșteniri importante pe care și cei de azi au menirea s-o ducă mai departe. De-a lungul timpului, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” s-a dovedit o bibliotecă a întregului centru universitar clujean, iar clădirea acesteia, situată în centrul orașului Cluj-Napoca, a devenit nu numai un reper turistic, ci și unul intelectual pentru zecile de gererații de tineri care, încă de la inaugurare (1909), i-au trecut până astăzi pragul.
Îi mulțumim domnului profesor Doru Radosav pentru bunăvoința acordării acestui interviu!
Florina Ilis: Domnule profesor, ce ne puteți spune despre Biblioteca Universitară din Cluj pe care ați condus-o timp de 25 de ani? Cum era biblioteca în anul 1991, când ați preluat funcția de director? Ce v-ați propus la preluarea funcției?
Doru Radosav: Am condus Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj, timp de 26 de ani, venind la conducerea acesteia la 6 luni după Revoluția din Decembrie 1989, și anume, la începutul lunii iunie a anului 1990. Am fost numit printr-o decizie a venerabilului filozof și gânditor, Mihail Șora, pe atunci ministrul învățământului, cu care, mai apoi, am colaborat în asociația civică „Solidaritatea Universitară”.
Nu am fost primit de întregul colectiv al bibliotecii cu simpatie, eu venind din provincie într-o ... provincie și provincialism acut, care este Clujul. Am fost contestat, din momentul investirii la conducerea bibliotecii în prezența rectoratului UBB, de către un „grup de revoluționari” veroși și deopotrivă foarte ațoși deoarece nu eram cunoscut și nu aveam o „celebritate” universitară. Atunci voiam să cedez, să mă întorc de unde am venit, nefiind dorit și agreat, dar la insistențele reprezentanților rectoratului m-am „îmblânzit” și am rămas. În opinia „revoluționarilor” era vorba de un paradox, nu m-au acceptat pentru că nu mă cunoșteau. Realist și corect ar fi fost ca mai întâi să mă cunoască și apoi să mă conteste. Al doilea paradox a fost acela că pe cei trei „revoluționariști” i-am făcut șefi de servicii și birouri (una la serviciul de indexare, catalogare, pe a doua la biroul periodice, iar pe al treilea, redactor responsabil la revista „Philobiblon”). Nu am avut nici o intenție de a mă răzbuna ... managerial, așadar. Trebuie să mărturisesc că nu cunoșteam prea bine biblioteca, dar am încercat să învăț și să înțeleg problemele ei. Aveam imaginea bibliotecii din studenție pe care o frecventam intens și mi-am propus să o restructurez în conformitate cu temele dominante ale vieții publice postrevoluționare, plină de entuziasm, de bucuria începutului de drum, „când toate trebuiau făcute”, vorba lui Dimitrie Gusti în discursul de recepție la Academia Română după 1918.
Am început cu ce era stringent, salubrizarea bibliotecii și introducerea unei noi instalații de încălzire în vara lui 1991. Am continuat cu procesul desecretizării fondurilor speciale secrete, cu primii pași ai informatizării, la început cu doi angajați (V. Bob, M. Florea) și cu alți colaboratori externi. Am inițiat, apoi, împreună cu regretatul meu coleg, I. Hentea, înființarea unui laborator de informatică. Prin demersurile noastre la minister, am obținut două - trei posturi, ocupate apoi de bibliotecari matematicieni-informaticieni de la filiala de matematică a bibliotecii. A urmat achiziționarea unui soft performant, inițierea și formarea bibliotecarilor în zona de informatică, proces care s-a petrecut deosebit de rapid. Am înființat învățământul superior biblioteconomic și de știința informării în vederea profesionalizării meseriei de bibliotecar. Am pus bazele unor noi proiecte de cercetare bibliografică și, tot din inițiativă proprie, s-a înființat laboratorul de digitizare, care și-a dovedit maxima utilitate în anii pandemiei, prin accesul online al studenților la publicațiile electronice. Am demarat investiția unei noi clădiri de depozite și de săli de lectură ale BCU, la plecarea mea din funcție, investiția s-a înscris pe drum drept. Biblioteca digitală, cataloagele digitizate, proiectele bibliografice au întrunit aprecierile tuturor utilizatorilor, ele fiind apreciate ca atare și de beneficiari din străinătate.
Am instituit două direcții de management: prima aferentă conceptului de subsidiaritate, adică am delegat maximă autoritate șefilor și compartimentelor bibliotecii pentru ca deciziile să fie luate în cunoștință de cauză, iar în al doilea rând, am fost atent la consolidarea și reproducerea prestigiului de odinioară al bibliotecii, situând-o în acel „in spe prisci honoris”. A fost vorba de un prestigiu autentic, convertit și în salarizarea personalului, pe măsura competențelor deosebite ale acestuia în comparație cu celelalte biblioteci universitare din țară. Totodată, proiectele de cercetare și de cercetare bibliografică ale bibliotecii sunt echivalate de prestigiul revistei „Philobiblon”, care începând cu luna iunie 2016 a fost indexată ISI (Clarivate).
Nu pot să-mi reprim o nemulțumire amară și totodată o revoltă față de unii funcționari superiori din Ministerul Educației, mulți dintre ei depășiți, anchilozați în rele și malefacțiuni, cu care am dus o luptă permanentă pentru fonduri, posturi, promovări. La interval de o lună, o lună și jumătate am fost prezent în birourile ministerului ca să pledez cauza bibliotecii, fiind șocat de fiecare dată de mizeria fizică, materială a clădirii ministerului, a birourilor, dar și de mizeria morală a unor capi finanțiști și investiționali din acest minister, împăunați, împământeniți și rămași acolo de pe vremea lui Georghiu Dej.
Florina Ilis: Când scria în 1935 despre Biblioteca Universității Regele Ferdinand I din Cluj, directorul Eugen Barbul explica în Prefață care sunt cele trei motive care l-au îndemnat să redacteze istoricul bibliotecii: să facă cunoscută cea mai mare și bogată bibliotecă din România, să evidențieze rolul științific al personalului bibliotecii și să suplinească lipsa unui organ de publicație bibliografică. Sunteți istoric, domnule profesor, și știți mai bine decât oricine altcineva, cât de importantă este istoria în consolidarea instituțiilor culturale și de educație, de aceea, vă întreb: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să vorbiți astăzi despre Biblioteca Universitară din Cluj?
Doru Radosav: Pentru mine personal, a vorbi astăzi despre BCU Cluj este echivalent cu o raportare „in peto” a acestei instituții pe care am slujit-o cu anume umilitate, atât cât am putut și după „mintea pe care am avut-o”, vorba lui N. Iorga. I-am dedicat bibliotecii peste 25 de ani din viața mea. Istoria bibliotecii nu poate fi alta decât cea pe care am traversat-o toți în acești ani cu speranțe și cu deznădejdi.
Florina Ilis: Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” sau BCU, cum îi spunem cu toții, deservește astăzi nu numai Universitatea Babeș-Bolyai, ci întregul centru universitar clujean și a devenit un loc emblematic al orașului nostru. Cum priviți viitorul bibliotecii noastre și al cărții, în general?
Doru Radosav: Eu cred că biblioteca și cartea vor mai avea multe de spus în istoria civilizației umane, peste timp și peste timpuri, dar ea trebuie să aibă toate ancorajele în timpul prezent și la inițiativele timpului prezent. Biblioteca și cartea se pot replia și pot rămâne perene și definitorii în spiritualitatea umană pentru că, așa cum spunea istoricul P. Chaunu, „civilizația din care ne tragem mai are de adus lumii ceva”.
______________________________
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: florina.ilis@bcucluj.ro
