Dr. Győrfi Dénes*
şef serviciu - Achiziţii şi Schimb internaţional
Spre deosebire de întemeierea Universităţii clujene, care este foarte bine documentată, despre înființarea Bibliotecii Universitare avem relativ puţine date la dispoziţie. Legea care prevedea înființarea Universităţii nu conține nicio referire la Bibliotecă, organizarea ei realizându-se ulterior, prin regulamentul de funcţionare al instituției. În anul 1872, Universitatea nou înființată, neavând încă o bibliotecă proprie, a apelat la Societatea Muzeului Ardelean, care deţinea o bibliotecă deosebit de valoroasă, înfiinţată în 1859, ce conţinea 30408 de volume. Potrivit contractului semnat între ministerul instrucţiunii publice şi Societatea Muzeului Ardelean, Societatea şi-a cedat biblioteca, cu menţinerea dreptului de proprietate, spre folosinţa Universităţii clujene, care s-a obligat să plătească o sumă anuală de 5000 de forinţi şi să asigure depozitarea corespunzătoare a publicaţiilor. Iniţial colecţiile Muzeului Ardelean au fost îmbogăţite în special cu publicaţii referitoare la istoria şi cultura Transilvaniei, iar fondul de carte al Universităţii a fost completat cu literatura ştiinţifică universală, cele două colecţii completându-se reciproc într-un mod fericit. Pe lângă valoroasele colecţii provenite de la Societatea Muzeul Ardelean, Universitatea a dobândit şi biblioteca fostei Academii de drept din Cluj (1639 de volume), înfiinţată în 1774, şi care este considerată colecţia de bază a fondului Universităţii1, colecţia de carte a Arhivei guberniale (3085 de volume), colecţiile bibliotecii fostului Institut medico-chirurgical din Cluj, precum şi biblioteca Benigni, păstrată până la momentul respectiv la Biblioteca Liceului catolic din Cluj şi conţinând 6839 volume.2
Localul Bibliotecii urma să fie amenajat în clădirea fostului Colegiu iezuit, unde era aşezat şi sediul central al Universităţii, o clădire cu două etaje, care anterior adăpostea Oficiul Guberniului, aflată însă într-o stare lamentabilă. A durat doi ani până când Arhiva Gubernială a fost mutată la Budapesta, iar colecţiile Bibliotecii au putut fi transferate în camerele de la parterul clădirii, actul respectiv petrecându-se în septembrie 18743. În consecinţă, funcţionarea "de facto" a Bibliotecii Universitare a început abia pe data de 1 octombrie 1874. Biblioteca era parte integrantă a Universităţii, fiind complet subordonată Senatului Universitar, care aviza toate adresele expediate de directorul Bibliotecii la ministerul de resort.
Primul director al Bibliotecii a fost istoricul și bibliograful Szabó Károly. "Cu ochi albaştrii, jovial, concesiv, ba chiar delicat în manifestările sale, avea în fond o fire impulsivă. Mic de statură, cu fruntea înaltă, bărbos, nu era chiar o frumuseţe de bărbat, dar avea o personalitate cu totul originală"4 - astfel l-a descris în anul 1924 pe Szabó Károly colegul său de breaslă, istoricul Csánki Dezső. S-a născut la data de 14 decembrie 1824, în satul Köröstarcsa, situat în sud-estul Ungariei, unde tatăl său era preot reformat. Fratele său mai mic, pe nume Mihály, a fost un cunoscut lingvist și traducător. Educația primită în sânul familiei a fost completată şi dezvoltată în cadrul Colegiului Reformat din Debrecen, una dintre cele mai vechi școli teologice protestante maghiare, al cărui elev a fost în perioada noiembrie 1839 - august 1842. În ultimul an de școală s-a dus pe jos la Cluj, pentru a urmări ședințele Dietei Transilvaniei, care tocmai se întrunise în capitala Ardealului. Ulterior, de la Debrecen pleacă la studii de germană şi drept în oraşul Késmark, situat în Slovacia actuală, unde a avut ocazia de a-l avea ca profesor pe renumitul lingvist Hunfalvy Pál (1810-1891), prelegerile acestuia deschizându-i tânărului student apetitul pentru studierea clasicilor greci. În scurt timp devine practicant în domeniul juridic la Késmárk, iar în toamna anului 1844 este numit notar al Tablei regale din Bratislava, ca mai apoi, în 1845, să obţină și diploma de avocat. Întreaga sa fire însă era incompatibilă cu activitatea de notar. Fiind nevoit să vândă la licitaţie bunurile unei femei nevoiaşe, la rugăminţile acesteia în loc să le vândă, i le-a restituit, şi a decis să-şi schimbe profesia. A hotărât să devină marinar, o profesie bine renumerată la vremea respectivă, şi - cu toată opoziţia părinţilor - în anul 1846 pleacă la Rijeka, pentru a se pregăti în noua sa profesiune. Însă, dacă meseria de notar era incompatibilă sufletului său, cea de marinar era nepotrivită fizicului său. Căldura infernală din timpul verii îi provoacă o serioasă îmbolnăvire, fiind nevoit să renunţe la visul său de a îmbrăţişa noua carieră. 5
După această experiență mai puțin plăcută, Szabó Károly s-a reîntors la prima sa dragoste - studiul clasicilor greci. Astfel, în primăvara anului 1847, se mută la Pesta, unde efectuează traduceri din mai mulţi autori greci. Un episod deosebit de interesant din viața lui Szabó Károly s-a derulat în timpul revoluției din 1848, când, în calitate de locotenent-major, a reușit să salveze de la distrugere biblioteca din castelul familiei Szerviczky, situată în localitatea Magyarkanizsa.6 După înfrângerea revoluţiei paşoptiste, se retrage la casa părintească, unde continuă traducerile din operele clasicilor greci. În februarie - aprilie 1850, se îndeletniceşte cu organizarea arhivei contelui Teleki Domokos şi a fraţilor săi, însă este tot mai atras de marile biblioteci din capitala Ungariei, motiv pentru care la 22 februarie 1850 se adresează conducerii Bibliotecii Universitare pentru a fi angajat ca bibliotecar. Impresionată de vastele sale cunoștinţe lingvistice - cunoştea limbile germană, franceză, italiană, latină şi greacă - conducerea instituţiei a procedat de îndată la angajarea sa, pe un post de practicant fără plată.7 Însă Szabó Károly, la recomandarea istoricului literar Toldy Ferenc, este invitat de către contele Teleki József (1790-1855), fondatorul Bibliotecii Academiei Maghiare, să-i fie colaborator la elaborarea operei sale monumentale consacrate epocii Huniazilor, apărută în nouă volume.8 După moartea contelui Teleki, Szabó Károly va ocupa catedra de limba greacă la celebrul Colegiu Reformat de la Nagykörős9, unde i-a avut drept colegi pe cei mai însemnați oameni de cultură din Ungaria, ca de exemplu poetul Arany János sau filosoful Mentovich Ferenc.
Activitatea sa prodigioasă a fost remarcată de contele Mikó Imre (1805 – 1876), fondatorul Societății Muzeului Ardelean, care, în calitatea sa de curator al Colegiului Bethlen din Aiud, în 1858 îi oferă tânărului istoric un post de profesor la această prestigioasă instituţie, cu o renumeraţie anuală de 1000 de forinţi. Însă, din cauza situaţiei politice a vremii, Szabó Károly nu doreşte să-şi aducă familia în Transilvania, solicitând o amânare în acest sens. Nici nu a mai devenit profesor la Colegiul din Aiud, pentru că odată cu înfiinţarea Societăţii Muzeului Ardelean, contele Mikó i-a propus un alt loc de muncă - cel de bibliotecar al Societăţii, propunere pe care istoricul acceptă cu mare bucurie.10 Astfel, Szabó Károly ajunge să lucreze într-o bibliotecă deosebit de valoroasă, ce la momentul respectiv conţinea aproximativ 20.000 de cărţi şi manuscrise. Pe parcursul catalogării volumelor din biblioteca respectivă i-a venit ideea de a alcătui o bibliografie a cărţilor vechi maghiare, recunoscând însă că prelucrarea tuturor publicaţiilor depăşeşte cu mult puterea de muncă a unei singure persoane, şi-a restrâns domeniul de cercetare doar asupra celor apărute până în 1711, anul în care s-a semnat Pacea de la Satu Mare, care a pus capăt Răscoalei lui Rákoczi, declanșată în 1703. De fapt, încă din anul 1860 a început să alcătuiască notiţe bibliografice pe diferite fișe de mici dimensiuni, poreclite de el "bancnote", continuând această activitate timp de aproape 30 de ani. Cutreierând întreaga ţară şi efectuând cercetări în mai toate bibliotecile importante, atât publice, cât şi private, a reuşit să redacteze, opera sa de căpătâi, Biblioteca Maghiară Veche, în trei volume, cuprinzând în total 9.076 descrieri bibliografice. Această muncă imensă a fost remarcată ulterior şi de istoricul şi bibliograful maghiar Andrei Veress, care notează următoarele despre Szabó Károly: “Ajuns student la Universitatea din Cluj, am avut onoarea să-l cunosc pe bătrânul profesor Karoly Szabo, întemeietorul bibliografiei ungare, care lucra toată ziua şi scria încă cu pana de gâscă. Tocmai terminase volumul al doilea al importantei sale bibliografii, cuprinzând cărţile ce s-au tipărit în Ungaria în limbi străine până la 1711 şi eram fericit când am aflat că sunt în el şi cele româneşti, deoarece citeam şi chirilica cu multă uşurinţă încă din copilărie. Impresia pe care mi-a făcut-o această operă era covârşitoare, căci uitându-mă la autorul ei cu stimă şi evlavie, mă gândeam dacă n-aş putea face şi eu ceva la fel, dar tipărit mai frumos.”11 Activitatea bibliografică a lui Szabó Károly a atras atenţia istoricilor şi filologilor maghiari asupra importanţei studierii cărţilor vechi, care au început să fie analizate mult mai amănunţit decât în perioadele precedente, devenind niște veritabile obiecte de mândrie națională.
Revenind la destinul Bibliotecii clujene, notăm că în primii ani de activitate, personalul insituţiei era format din trei angajaţi: directorul, un bibliotecar şi un servitor. Încăperile Bibliotecii erau deosebit de mici şi întunecoase, sala de lectură, cu cele 42 de locuri, era în acelaşi timp şi birou, şi garderobă, iar singurul "obiect de lux" era o canapea din biroul directorului. Studenţii citeau la lumina lumânărilor, care ulterior au fost înlocuite cu lămpi de petrol.12 Rafturile erau construite din lemn ieftin, dar permiteau aranjarea corespunzătoare a publicaţiilor.13 Depozitul avea ferestre de metal, dar, nefiind încălzit, cărţile au fost aranjate abia în anul 1874, de către Szabó Károly, ajutat de profesorul universitar Brassai Sámuel (1797-1897) şi de bibliotecarul Böhm Mihály, care au lucrat toată iarna în sălile friguroase, fapt ce a condus la îmbolnăvirea directorului Bibliotecii.14 Provenienţa diversă a fondului de publicații s-a oglindit şi în modalitatea de aşezare pe raft a volumelor. Astfel, volumele provenite de la Societatea Muzeul Ardelean au fost aşezate pe formate, iar colecţiile Universităţii, la insistenţele profesorilor, au fost aşezate tematic, care reprezenta metoda cea mai răspândită de aşezare a cărţilor în secolul al XIX-lea.15 După aranjarea publicaţiilor, s-a început organizarea catalogului alfabetic.
În privinţa completării colecţiilor, notăm că solicitările provenite de la profesori se refereau în special la acoperirea bibliografiei necesare pentru curricula universitară şi mai puţin pentru temele de cercetare individuale ale cadrelor didactice. Potrivit regulamentului Bibliotecii, directorul, care era responsabil cu achiziţia publicaţiilor, era obligat să urmărească anunţurile şi recenziile publicate în periodicele literare, precum şi ofertele unor importanţi anticari din străinătate, având obligaţia să caute şi să obţină cele mai avantajoase condiţii de achiziţii. Pentru evidenţa achiziţiilor s-a alcătuit un proces verbal al volumelor nou intrate în Bibliotecă, consemnându-se la fiecare titlu modul de achiziţie, preţul, precum și numărul de exemplare.
După preluarea noutăţilor intrate în Bibliotecă, a urmat aranjarea şi prelucrarea publicaţiilor. Atunci când o carte, un manuscris sau un alt document intra în posesia Bibliotecii, beneficia de aplicarea unei ştampile pe dosul paginii de titlu şi în partea liberă a ultimei pagini. Titlurile nou intrate au fost consemnate în catalog numai după ce au fost deja aranjate pe rafturi, s-a aplicat ştampila instituțieie şi au fost legate, fapt ce împiedica consultarea rapidă a noutăţilor. O altă problemă consta în faptul că Biblioteca nu avea un regulament scris referitor la catalogarea publicaţiilor, activitatea respectivă nefiind reglementată unitar nici la nivel naţional. Catalogul alfabetic conţinea atât descrierile cărţilor, cât și ale revistelor, manuscriselor, ect., deci nu s-au întocmit cataloage speciale pentru diferitele tipuri de documente existente în Bibliotecă. În context, s-a iniţiat şi redactarea unui catalog topografic, care urma să cuprindă datele necesare regăsirii publicaţiilor, dar care s-a realizat abia la începtului secolului XX.16
Referitor la utilizarea colecțiilor Bibliotecii, constatăm că, potrivit regulamentului, instituţia era deschisă cinci ore pe zi, şi timp de două ore în timpul vacanţei studenţilor, însă în unele cazuri Szabó Károly a permis profesorilor universitari să studieze şi după încheierea programului oficial de lucru.
După moartea lui Szabó Károly, survenită în 1890, timp de un an, funcţia de director interimar a fost deţinută de istoricul Finály Henrik (1825-1898), doctor în filologie, profesor universitar, membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe, autor al mai multor studii din domeniul ştiinţelor auxiliare ale istoriei şi filologiei clasice.
Szabó Károly, prin activitatea sa susţinută şi perseverentă, a pus pietrele de temelie ale instituţiei, fiind considerat drept "părintele fondator" al Bibliotecii clujene.
SURSE ARHIVISTICE
1. Biblioteca Academiei Maghiare, Colecția de Manuscrise, Ms 4756/14, scrisoarea lui Szabó Károly către Toldy Ferenc, 1874.
2. Biblioteca Universitară din Budapesta, Colecţia de Manuscrise, G. 58, Nyíreő István, Erdélyi Pál és az erdélyi magyarság nagy könyvtára, 1961.
BIBLIOGRAFIE
1. Constantinescu-Matița, Maria-Stela, Szabó Károly - bibliotecar, bibliograf și istoric, "Hermeneutica Bibliothecaria", vol. IV, 2009, p. 186-202.
2. Csánki Dezső, Szabó Károly emlékezete. Elnöki megnyitó beszéd, "Századok", 1924, p. 689-694.
3. György Lajos, A Benigni-könyvtár, Kolozsvár, 1942.
4. Idem, Az erdélyi könyvtárügy és a kolozsvári Egyetemi Könyvtár, Kolozsvár, 1941.
5. Sipos Gábor, Szabó Károly (1824-1890), in Hivatás és tudomány, Kolozsvár, 2009, p. 445-462.
6. Szádecky Lajos, Szabó Károly emlékezete, Budapest, 1894.
7. Veress, Andrei, Bibliografia română – ungară, vol. I., Bucureşti, 1931.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* Email: denes.gyorfi@bcucluj.ro
1 György Lajos, Az erdelyi könyvtárügyés a kolozsvári Egyetemi Könyvtár, Kolozsvár, 1941, p. 220.
3 György Lajos, A Benigni-könyvtár, Kolozsvár, 1942, p. 2.
4 Csánki Dezső, Szabó Károly emlékezete. Elnöki megnyitó beszéd, "Századok", 1924, p. 690.
6 Sipos Gábor, Szabó Károly (1824-1890), in Hivatás és tudomány, Kolozsvár, 2009, p. 448.
7 Szádecky Lajos, Szabó Károly emlékezete, Budapest, 1894, p. 20.
8 Teleki József, Hunyadiak kora Magyarországon, I-IX, Pesten, 1852-1857.
9 Maria-Stela Constantinescu-Matița, Szabó Károly - bibliotecar, bibliograf și istoric, "Hermeneutica Bibliothecaria", vol. IV, 2009, p. 189.
11 Andrei Veress, Bibliografia română – ungară, vol.I, Bucureşti, 1931, p. VI.
12 György Lajos, Az erdélyi könyvtárügy..., p. 225.
13 Pulszky Ferenc első jelentése közoktatási minisztériumhoz az országban lévő könyvtárakról és gyűjteményekről, "Kelet", 24.X. 1874.
14 Biblioteca Academiei Maghiare, Colecția de Manuscrise, Ms 4756/14, scrisoarea lui Szabó Károly către Toldy Ferenc, 6 noiembrie 1874.
15 Biblioteca Universitară din Budapesta, Colecţia de Manuscrise, G 58, Nyíreő István, Erdélyi Pál és az erdélyi magyarság nagy könyvtára, 1961, f. 13.
