Dr. Iulia-Veronica Pop*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
Episodul 1. Înainte de…
Confesiuni
Nu e nici timpul şi nici locul pentru De ce? Dacă ştiam dinainte… etc. etc. A venit şi ne învăţăm cu starea asta şi ne-om dezvăţa şi de ea, ca de atâtea altele, când o fi să fie. E limpede că îmi lipsesc copilandrii ăştia şi cărţile pe care le duceam mereu cu mine. Mi-am spus mereu că ceea ce îmi doresc cel mai mult din experienţa mea de dascăl e să îi învăţ să ţină o carte în mână. Mă vedeau, şi pe mine şi pe colegele de aceeaşi specialitate, întotdeauna cu cărţi puse pe catalog în drum spre sala de clasă, uneori rugându-i să ne ajute. Deşi a dispărut mândria aceea a elevului care îşi ajuta profesorul măcar şi la cărat cărţi şi fişe, ţănţoşenia aceea care ne făcea pe noi, ăştia mai vechi, aproape invincibili, buna creştere în cei şapte ani de acasă îi punea să îşi ofere ajutorul şi veneau până la catedră cu comorile paginate şi simţindu-se nişte semizei: doar mergeau dincolo de locul lor în bănci. Ştiu că i-am adus la Bibliotecă (…asta, pentru specialişti, cum le plăcea să ştie) de câte ori aveam o generaţie de început. Şi copii de clasa a V-a, şi copilandri de-a IX-a. În depozite priveau cumva departe, în sus până la cărţile mici şi în lung până unde se termina lumina. „Un loc bun pentru De-a v-aţi ascunselea”, mi-a spus odată un năzdrăvan, pus pe şotii între cele 8 etaje. „Nu m-ar găsi nimeni aici”. L-am potolit şi l-am aţâţat, mai degrabă, cu… fantomiţa. M-au întrebat ce fac ELE printre cărţi... Păi, ce să facă, citesc pe rupte. O fi, n-o fi???
Experienţe
Seria Harry Potter era la mare căutare. Prindea deopotrivă la cei mici, dar şi la cei mai mari, de liceu. Iar eu aveam în programă literatura veche. N-a fost spectaculos pentru ei (doar interesant, pe alocuri) nici spaţiul ondulat al lui Blaga, nici autohtonismul, nici „viezure”, „baci”, „mânz”, „doină”, „dor” ş.c.l. şi aşteptau (sincer, şi eu) să ajungem la CARTE. Bine-bine, nici chirilicele nu mai erau spectaculoase, deşi am profitat de colegii lor din Republica Moldova în clasă. Au învăţat să îşi scrie numele în chirilice, au vizualizat alfabetul, puţin, puţin am citit româneşte dintr-o rugăciune scrisă „cu cârlige”, cum ziceau... Hait... şi o idee a încolţit... Ştiau ei că nu sunt un profesor comod, că nu „bifez” numai de dragul de a termina materia, că deseori nu ştiu la ce să se aştepte (Vox populi). Cârligele alea mi-au făcut lumină în ce aveam să încerc. M-am întors la cărţile înlănţuite, ca să îi duc la cartea veche şi să le stârnesc măcar curiozitatea, dacă nu şi interesul. Ştiiiiiu, ca să ajung în Mănăştur din Grigorescu, am luat-o prin Mărăşti...
Îi plimbasem fizic prin Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, am stat o vreme la Sala de colecţii speciale, virtual am văzut şi alte zone cu carte veche şi rară. Am răsfoit aşa, cu mijloace media, şi Codex Piccolomini, şi Codex Aureus. Dar am fost numai spectatori, cumva. Şi mi-am adus aminte de cărţile înlănţuite şi de o secvenţă din filmul Harry Potter şi Piatra filosofală (disponibilă la https://www.youtube.com/watch?v=vIH8SOWwCSc&feature=emb_title). Găsit metoda şi gândit procedeul. M-am pus pe documentat despre cărţile/bibliotecile înlănţuite, am adunat material şi mi-am zis: Cum ar fi să leg nişte cărţi de mesele din cabinetul de limba română? Nu mi-a trebuit mult... Am adunat din biblioteca personală şi a altor iubitori de carte veche, buni prieteni şi minunate colege şi ne-am ascuns după ore, în taina serii, în Sala 1 (aşa-i zicea sălii unde aveam orele, azi Cabinetul Eminescu). Lanţurile le-am adaptat cumva cu sfoară frustă – la catedră am pus un lanţ, totuşi, unei mândreţe de Carte de învăţătură – iar pe bănci au apărut, pe fiecare, cărţi de o valoare şi vechime cât dublul vârstei bunicilor lor. Abia aşteptam dimineaţa...
Reacţiile lor au fost nepreţuite şi aşa au rămas, pentru că nu am găsit unităţi de măsură pentru superlativul lor, dacă e să cuantific.
Iată!
De la biblioteca înlănţuită la dezlănţuirea lecturii – Experiment cultural
Încă nu mă aşez...
Pot să deschid cartea?
Mă ajuţi?
Cât e de veche... 1896
Cum se citeşte aici? ... În slavonă
De ce străluceşte cartea asta?... Praful de aur
Am strecurat...cartea-pergament
...şi cărţile-liliput
Am prins din zbor câteva remarci:
În anul ăsta s-a născut străbunicul! (superbă coincidenţă între parte a descrierii cărţii şi an de naştere)
Cartea asta e prea groasă... mai bine mă aşezam în altă bancă
Asta are litere ciudate... Gotice
Ştiam că am reuşit să îmblânzesc literatura veche, pentru că...
A sunat deja?Eu mai stau.
Şi eu mai stau
Au fost pe picior de egalitate
Şi mai ales pentru că am stârnit dorinţe: ,,Şi noi vrem să facem lilipute! Chiar am putea face o minibibliotecă cu ele!”, pentru că i-am întors la camera în care nu prea intră: „Am şi eu o carte din asta acasă, în camera cu cărţi. N-am ştiut că e valoroasă.”, pentru că i-am făcut curioşi şi pe alţii: „Ne arătaţi şi nouăăăăăă?” (elevii de pe coridor).
*
A trecut o vreme. Elevii de atunci, de dinainte de..., sunt tinerii cu multe sesiuni în Biblioteca în care îi adusesem cândva.
Au venit alte vremuri. Nostalgia profesorului vechi cu cărţi „înlănţuite” în săli de clasă care aşteaptă tumultul copilandrilor e liniştită greu de Meet, Classroom, Padlet şi alte câte şi mai câte. Şi, da, aceea a tânărului bibliotecar cu dor de birou şi forfotă de cititori e extrem de preţioasă acum, după aproape un an de când cărţile aşteaptă în rafturi dezvrăjirea.
În episodul următor, Confesiuni şi experienţe... Din timpul...
Scumpă la vorbă, aspră la fapte,
Iulia-Veronica Pop
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
* E-mail: veronica.pop@bcucluj.ro
