Drd. Anca Chiorean*
bibliotecar - Cercetare bibliografică
Bertrand Whitley, Din Benghazi la București. Memorii din cel de-al Doilea Război Mondial, ediție îngrijită și studiu introductiv Adrian Boda, trad. Anca Ghețu și Adrian Boda, Cluj-Napoca, Argonaut, 2019.
În perioada aprilie-noiembrie 2019, proiectul cultural Memoria Războiului1 a fost implementat de către Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca şi Asociaţia Res Bibliothecaria, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Rezultatele proiectului au fost reprezentate de volumele de memorii Bertrand Whitley, Din Benghazi la Bucureşti (Memorii din cel de-al Doilea Război Mondial) şi Gheorghe N. Ionescu, Jurnalul meu de război (1941-1945), precum şi colecţia digitală Memoria războiului2.
Volumul abordat în textul de față, Bertrand Whitley, Din Benghazi la Bucureşti (Memorii din cel de-al Doilea Război Mondial), reprezintă editarea și traducerea manuscrisului (159 de pagini dactilografiate)3, original în limba engleză, care face parte din fondul Rațiu-Tilea al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Adrian Boda a publicat un studiu premergător publicării volumului în limba română, în care face o analiză comprehensivă a textului istoric, folosind instrumentele aferente studiului memorialisticii de război, concentrându-se asupra părților relevante pentru cititorii români – „The article presents a fragment from the manuscript of R.A.F pilot officer Bertrand Whitley, focusing on his experience as a prisoner of war and S.O.E agent in Romania. This part of the memoirs is especially relevant for Romanian readers, as it presents the conditions of 1944 Romania, perceived by an Englishman”4. Textul este reluat și extins în studiul introductiv, publicat în limba română, în volumul apărut în traducere în 2019. Valoarea volumului de față este nu doar cea documentară, după cum subliniază și Adrian Boda, ținând cont de faptul că poveștile rememorate în carte au și o reală funcție de delectare, ceea ce o plasează între volumele similare care au devenit bestselleruri – „The development of aviation and the elitism of this weapon turned the memoirs and biographies of some famous pilots of WWII into real bestsellers at the very time of their publication”5, dând ca exemplu autori precum Hans Ulrich Rudell, Adolf Galland, Saburo Sakai, Douglas Bader ș.a., piloți care și-au publicat memoriile și au avut un succes remarcabil.
Munca de cercetare din spatele ediției românești este prezentată în studiul introductiv și aduce la lumină eforturile de a pune în valoare calitatea documentară a manuscrisului – „Problema verificării și coroborării datelor din cadrul manuscrisului s-a dovedit a fi una destul de dificilă, întrucât îndemnul autorului din pagina 2 a memoriilor, de a verifica și completa datele cu cele din jurnalul său de zbor a fost, într-o primă fază, imposibil de realizat”6, însă, cu colaborarea familiei pilotului, caietul său de zbor a ajuns totuși în volumul de față, reprodus integral în Anexa 2 (pp. 222-286). Veridicitatea celor relatate este permanent susținută de apelurile comparatiste la alte lucrări, precum monografia lui Patrick Macdonald, Through Darkness to Light, „jurnalul coechipierului subl. Whitley, Jim Auton, din cadrul aceleiași Escadrile 178, R.A.F. Liberator over the Eastern Front”7, și volumul memorialistic al locotenentului R.A.F. Dudley Egles, Just One of the Many. A Navigator’s Memoirs, care „a trăit experiențe similare cu autorul, pornind de la misiunile în care au zburat împreună, până la doborâre, capturare, prizonierat și tentative de evadare”8.
Comparatismul care însoțește orice astfel de demers, între viziunea subiectivă a memoriei și datele istorice consacrate, scoate în evidență ceea ce Doru Radosav a analizat într-un articol extins asupra dimensiunilor acestui gen istoric – „In the discourse on the subject of war, a suprapersonal level of perception is given by the statements, the agendas, the military commands and military reports, a level that was thus objectivised by plans, numbers, political and military decisions, treaties, armistices, negotiations, as well as a personal level of perception – a narrative, epic, emotional and direct level, seen as an experience, as a «subject» within the larger history. At the level of this personal discourse, history becomes memory and, even more so, memories, as the recount of the events or the «factuality» of the memories of war is not merely narrative, but «philosophical» as well, separated from «language theories», because it contains commentaries, explanations, evaluations, contextualisations”9. În plus, ceea ce face ca volumul de față să fie mai mult decât o simplă poveste de război este tocmai traseul celor 159 de pagini dactilografiate – salturile temporale orbitează în jurul poveștii, pendulează între „Dragă Nicolae Rațiu”, într-un Scarborough al anului 1993, un Cluj-Napoca al anului 2019, și comprimă narațiunea într-un punct marcat de „Cincizeci și doi de ani au trecut. Uneori, pare că lucrurile s-au întâmplat ieri”10. Problema temporalității memoriilor aduce în discuție cele două niveluri ale reflexivității – „The communication of individual memory creates two levels of discourse: a subjective level of reflexivity that implies the uses of a relived and supratemporal past, and an objective level of reflexivity in which the uses of time are meant to negotiate one’s past in order to project oneself into becoming; in this case, time has a retrospective nature. The «ground level» memory of war assumes the two levels of discourse and the two types of temporalities through which the individual positions himself in relation with a collective, historical and normative time and in which the narrative model is emitted by the first-person authorial pole”11. “Memoria de jos a războiului”, așa cum o numește Doru Radosav, are, așadar, două niveluri discursive și două temporalități iar, în cazul volumului de față, apare o a treia, extra-textuală, care marchează traseul manuscrisului în cei 26 de ani, de la redactare, la traducere, la publicare.
Ținând cont de faptul că dimensiunea istorică a volumului a fost deja analizată în detaliu12, ne vom concentra atenția asupra dimensiunii lui mai degrabă filologice. Un aspect filologic important unei ediții românești este semnalat chiar de autor – „How could I correct, or check the text when I do not know the language?” („Cum aș putea corecta sau verifica textul, din moment ce eu nu știu limba?”13). Stilul folosit în memorii sale dactilografiate este suficient de clar și de direct pentru a nu ridica traducerii probleme majore. Aparatul critic al textului este bogat în informații istorice și tehnice adiționale, menite să vină în completarea terminologiei folosite de autor, însă el include și adnotări al căror rol este de a da sistemul de suport al traducerii, în momentele în care limba-sursă și limba-țintă nu găsesc terenul comun, din punctul de vedere al sferelor culturale.
În acest sens, jocurile de cuvinte reprezintă și aici, ca în cazul oricărui transfer de sens între două medii neînrudite, prima piedică în ilustrarea fidelă a umorului narațiunii. Soluția vine, de regulă, sub forma notei explicative, care oferă astfel și detaliile istorice care contextualizează abordarea atât de senină a unor fenomene de cele mai multe ori macabre. Un exemplu ar fi „Goolie Chits”, care a fost păstrat în forma lui intraductibilă, dar care a primit explicația (care merită reprodusă integral) – „Titlul acestui subcapitol face referire la notele în diferite limbi pe care piloții din cadrul forțelor anglo-americane le aveau asupra lor cu scopul de a solicita ajutor în cazul în care s-ar fi parașutat în spatele liniilor inamice sau în zonele neutre. Aceste notițe la care autorul face referire erau numite în aviația britanică «goolie chits», sau «notițele boașelor», numele provenind din asocierea cuvintelor «goli», de origine hindu, semnificând bilă și «chit», care în limba engleză înseamnă «notă»/«notiță». Practic, conținutul acestor note, scris în diferite dialecte din zona Africii de Nord, încuraja populația locală să nu rănească aviatorul capturat și să îl returneze nevătămat celei mai apropiate unități britanice, cu promisiunea dobândirii unei sume de bani pentru acest lucru. Utilizarea lor s-a datorat obiceiului triburilor de beduini din zonă de a decapita sau castra piloții britanici capturați”14. Iată, așadar, întregul context în absența căruia un subtitlu de tipul „Notițele boașelor”, fiind traducerea cea mai apropiată, ar avea un impact cu totul diferit și ar fi văduvit textul de tonul senin al autorului (și de seninătatea jargonului militar) în fața ororii care se află în spatele unei astfel de note.
O altă instanță a jocului de cuvinte ar fi, de data aceasta, nu intraductibilă, ci adaptabilă – într-o scurtă permisie în Alexandria (cea egipteană), autorul a avut parte de „the 4 S – a shit, a shave, a shower and shampoo”, care, în traducere, s-a mutat din 4 S, în 4 re: „defecare, bărbierire, dușare, șamponare”15, reprezentând într-adevăr un rezultat bun al negocierii sensului dintre textul-sursă și textul-țintă. Însă, din rațiuni probabil complet subiective, aș fi optat pentru o variantă care categoric nu igienizează limbajul autorului prin traducere – a shit este „o căcare”, nu neapărat „o defecare” (a defecation), dar poate că nuanța de care mă agăț eu cu înverșunare nu dăunează neapărat sensului, ci doar stilului. Vulgaritatea (o vulgaritate de un mare bun simț, temperată până la limită în cazul de față) face totuși parte din jargonul și umorul specific.
Farmecul volumului, pentru cititorul român, rezidă în memoriile autorului începând cu capitolul „Capturat”, în momentul în care începe perioada în care s-a aflat în România. Lectura locului familiar prin prisma alterității are o atractivitate foarte specifică – suntem fascinați de fascinația altora pentru noi. Imaginea sferei românești în care se prăbușește narațiunea începe într-un „sat, unul chiar foarte pitoresc, nu foarte diferit de unul din Anglia, dar totuși emanând o senzație de sărăcie”16, o senzația care însoțește textul destul de mult timp, cel puțin în partea de prizonierat. Memoriile pilotului britanic reiau descrierile gastronomiei de detenție, prezente în aproape toate memoriile de această natură (chiar și în cele românești, chiar și în cu totul alte timpuri și circumstanțe17), însoțite de anumite judecăți „exterioare” situației – „apă, și un bol mic, mic, cu o pastă subțire și apoasă ca un terci din făină de porumb, numită MĂMĂLIGĂ (majuscule în original – n.t.). Se pare că la același interval de timp, seara, sergentul lipsea (oare ieșea pentru halba de bere?) și fiica sa aducea obișnuitul bol de mămăligă și un codru de pâine neagră. Dacă cu asta trăia populația de țărani, înseamnă că erau într-adevăr foarte săraci”18. Impresia pe care au lăsat-o gardienii a inflamat imaginea neajunsurilor generalizate – „Paznicii, țărani sau fermieri de vârstă mijlocie, nu erau foarte curați și dacă norocul le surâdea, ocazional își odihneau picioarele obosite stând pe orice pat de lângă ușă pe care-l găseau liber. Foarte curând, ocupantul constata că era plin de păduchi”19. Imaginile se schimbă, însă, treptat, după evadare, după cursul istoriei punctate în memorii prin subcapitole scurte, care țintesc către sintetizarea clară a evenimentelor, întretăiate de cele care coboară narațiunea în sfera experiențelor foarte personale – Situația războiului în România, Rușii se apropie, Martin și Coca Horovitz, Lovitura de stat română, Mânia lui Hitler lovește Bucureștiul, Monarhia română, Rusia ocupă România, Voluntar pentru a rămâne în România, Prezentat regelui Mihai al României la Palat, până la Trăind în România ocupată de ruși, unde receptarea imaginii mediul românesc se îndepărtează radical de cea formată în lagăr. Chiar și la nivel gastronomic, situația este categoric diferită – „M-a dus într-un local elegant unde am stat și am povestit, în franceză, până când felul pe care l-a comandat a fost adus. Comandase caviar proaspăt, din Marea Neagră, servit pe biscuiți cu unt și asezonat cu înghițituri de țuică, un distilat făcut din prune (băutura națională), care mi s-a părut foarte tare”20. Cu toate acestea, autorul nu pierde din vedere discrepanța identificabilă de logica elementară a celui aflat în mijlocul evenimentelor istorice –„Mâncarea de la petreceri, oriunde erau ținute acestea, era atât pretențioasă, cât și din abundență. Ca de obicei, caviarul era principalul antreu. Vă puteți închipui că într-o Românie sfâșiată de război puteai să mănânci la felul principal PURCELUȘ DE LAPTE (majuscule în original – n.t.) cu toate garniselile? Eu puteam și am mâncat chiar! Știam oricum că era o diferență ca de la cer la pământ între viețile bucureștenilor bogați și educați și existența frugală a țăranilor neînsemnați din restul țării”21.
Memoriile se încheie cu întoarcerea autorului în Scarborough, cu „planurile pentru pensie”, urmat, în volumul tradus, printed and published in Romania, why not22, de Anexa 1, care conține scrisoarea adresată lui Nicolae Rațiu, în care Betrand Whitley, cu seninătatea menținută pe întreg parcursul narațiunii, menționează că „În pofida faptului că am fost închis într-o manieră incomodă în București, am amintiri foarte plăcute despre țară și mai ales despre numeroșii oameni minunați pe care i-am întâlnit cât am stat în România, vreme de patru luni, după aceea”23. Adrian Boda scoate în evidență, pe bună dreptate, relevanța volumului pentru cercetarea istorică românească, ținând cont de faptul că o mare parte a cărții este dedicată experiențelor lui Betrand Whitley pe teritoriul românesc, însă nu trebuie trecut cu vederea potențialul internațional, printr-o eventuală editare a manuscrisului în original.
Bibliografie
- Constante, Lena, Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România, în versiunea românească a autoarei, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ioana Bot, București, Humanitas, 2013.
- Boda, Adrian, „A Prisoner and Agent in 1944 Romania. A Fragment of the Memoirs of Pilot Officer Bertrand Whitley”, transl. by Emese Czintos, in Philobiblon: Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities. 2014;19(2):469-490. Accessed March 31, 2021. http://search.ebscohost.com.web.bcucluj.ro:2048/login.aspx?direct=true&db=a9h&AN=99807698
- Radosav, Doru, „The ‘Ground Level’ Memory of War. A Cultural Reading”, transl. by Anca Chiorean, in Philobiblon: Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities, 23 (1), 6. doi:10.26424/philobib.2018.23.1.01. Accessed March 31, 2021. http://search.ebscohost.com.web.bcucluj.ro:2048/login.aspx?direct=true&db=a9h&AN=130400671
- Whitley, Bertrand, Din Benghazi la București. Memorii din cel de-al Doilea Război Mondial, ediție îngrijită și studiu introductiv Adrian Boda, trad. Anca Ghețu și Adrian Boda, Cluj-Napoca, Argonaut, 2019.
Autorii își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor şi pentru opiniile exprimate în articolele trimise spre publicare.
*Email: anca_chiorean91@yahoo.com
1 Proiectul a fost finalizat printr-o conferință care a avut loc la BCU Cluj: https://www.bcucluj.ro/ro/noutati/memoria-r%C4%83zboiului-proiect-cultural
2 Colecția digitală găzduită de BCU Cluj: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/90010
3 Manuscrisul original poate fi accesat în biblioteca digitală BCU Cluj: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/129551
4 Adrian Boda, „A Prisoner and Agent in 1944 Romania. A Fragment of the Memoirs of Pilot Officer Bertrand Whitley”, transl. by Emese Czintos, in Philobiblon: Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities. 2014;19(2):469-490. Accessed March 31, 2021. http://search.ebscohost.com.web.bcucluj.ro:2048/login.aspx?direct=true&db=a9h&AN=99807698
6 Studiu introductiv, în Bertrand Whitley, Din Benghazi la București. Memorii din cel de-al Doilea Război Mondial, ediție îngrijită și studiu introductiv Adrian Boda, trad. Anca Ghețu și Adrian Boda, Cluj-Napoca, Argonaut, 2019, p. 13.
9 Doru Radosav, „The ‘Ground Level’ Memory of War. A Cultural Reading”, transl. by Anca Chiorean, in Philobiblon: Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities, 23 (1), 6. doi:10.26424/philobib.2018.23.1.01.
http://search.ebscohost.com.web.bcucluj.ro:2048/login.aspx?direct=true&db=a9h&AN=130400671
10 Bertrand Whitley, op. cit., p. 79.
11 Doru Radosav, op. cit., pp. 9-10.
13 Bertrand Whitley, op. cit., p. 221.
17 Un exemplu ar fi descrierile Lenei Constante, din lagărul comunist – „Primeam trei cănițe de apă pe zi. Dimineața, prima ceașcă era socotită drept micul dejun. La prânz, a doua însoțea singurul fel de mâncare al prânzului. Într-o farfurie de metal, două-trei îmbucături de carne pluteau în lichidul dubios. Carnea era uneori înlocuită cu câteva bucățele de cartofi, șase-opt prune uscate sau trei linguri de paste sau mămăligă. Primeam și o feliuță de pâine neagră, umedă și indigestă. La șase seara aceeași mâncare și a treia ceașcă cu apă” (Lena Constante, Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România, în versiunea românească a autoarei, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ioana Bot, București, Humanitas, 2013, p. 89). În acest caz, însă, judecata se îndreaptă către înfometarea intenționată, în timp ce, în volumul de față, ea se extinde asupra unei imagini a regimului alimentar al unui popor și asupra obiceiurilor personale ale celui responsabil.
18 Betrand Whitley, op. cit., p. 162.
22 „Print and publish in Romania. Why not” (A se tipări și publica în România – De ce nu?) apare în scrisoarea către Nicolae Rațiu, ca răspuns al unei propuneri care nu apare în volum.
