n. 2 octombrie 1847, Zam (Hunedoara) – m. 12 februarie 1935, Băsești. Avocat, om politic, publicist.
Fondul Hossu-Longin cuprinde un bogat material arhivistic, însumând acte și documente cu conţinut politic, cultural, administrativ și juridic, ce acoperă aproape un secol din istoria Transilvaniei (1848 – 1934). Cuprinde acte și documente referitoare la familia Hossu, precum și o serie de documente privind activitatea Partidului Naţional Român, de la înființarea acestuia până în 1918. Din activitatea de avocat a lui Francisc Hossu-Longin se păstrează mărturii, discursuri, articole privitoare la procesele la care a participat, fie în calitate de apărător, fie ca inculpat. O parte însemnată a fondului o reprezintă și corespondenţa lui Francisc Hossu-Longin, dintre care amintim schimbul de scrisori pe care l-a avut de-a lungul vieții (1878 – 1935) cu diverse personalități ale vieții și scenei politice românești.
A fost fiul lui Mihai Lupu-Hossu şi al Aloisei (n. Pandak). Studiile primare le-a desfășurat, pe rând, la Deva şi Orăştie, dar, din păcate, moartea prematură a părinților săi i-a schimbat radical cursul vieții. Tutela copilului a fost încredințată celei mai apropiate rude în viață, respectiv o mătuşă care locuia în Beiuş. Aici și-a început studiile liceale, pe care le-a continuat la Alba-Iulia, Cluj şi Orăştie. Despre mătuşa sa va mărturisi, mai târziu, că a fost o femeie lipsită de sentimente, care i-a provocat nenumărate greutăţi, privându-l și de o bună parte din moștenirea care i se cuvenea după dispariția părinților. După mai multe schimbări de domiciliu, a plecat, în 1868, la Pesta, pentru a urma cursurile Facultăţii de Drept. În timpul studenţiei a devenit membru al Societăţii „Petru Maior”, societate care oferea tinerilor români veniţi din diferitele regiuni ale Imperiului ocazia de a se întruni şi de a-și stimula reciproc preocupările intelectuale. Datorită stăruinței și, mai ales, seriozității cu care trata toate sarcinile și activitățile în care era implicat, i s-a oferit postul de bibliotecar al Astrei. Anii petrecuţi la Pesta au avut o contribuţie substanţială în formarea personalității tânărului care, pe lângă faptul că și-a desăvârșit educația, a izbutit să pătrundă și să cunoască cercurile înalte ale societății, consolidându-și relațiile sociale. Întorcându-se în 1872, în țară, s-a stabilit la Deva. A devenit rapid membru în Comitetul de Conducere al Partidului Naţional Român, după ce iniţial fusese chiar secretarul Conferinţei de constituire a partidului. Un rol important în ascensiunea politică și în crearea imaginii sale publice l-a avut calitatea de avocat al apărării în procesul Memorandumului. Astfel, în perioada dualismului austro-ungar, a fost recunoscut ca un constant apărător al românilor şi al drepurilor naţionale, fiind unul dintre cei mai activi animatori ai scenei politice românești care pleda în favoarea unificării.
Francisc Hossu-Longin a fost și un susţinător neobosit al egalităţii drepturilor femeilor cu cele ale bărbaţilor, astfel că a fost mereu alături de Elena Pop Hossu-Longin, fiica lui Gheorghe Pop de Băseşti, care i-a devenit soţie în 1882. Activitatea sa politică și culturală a fost mereu însoțită și de una publicistică. În lupta pentru îndeplinirea idealurilor naționale, a publicat și colaborat cu revistele Gazeta Transilvaniei, Familia şi Gura Satului. În cuprinsul acestora a publicat, pe lângă lucrări de interes politic și social, și numeroase materiale literare sau de interes general. În timpul primului război mondial şi-a păstrat poziția de independență, refuzând să semneze declaraţia de loialitate faţă de guvernul din Budapesta, în tot acest timp angajându-se activ în lupta pentru întregirea naţională. În 1 decembrie 1918, pe scena Adunării de la Alba-Iulia, a jucat un rol însemnat. După Unire, Francisc Hossu-Longin s-a retras din viaţa publică.
După anul 1920, s-a mutat la Băseşi (Sălaj), locul de origine al familiei soției sale, unde a locuit până în 12 februarie 1935, când s-a stins din viață.
A lăsat în urma sa o vastă corespondenţă şi documente care astăzi se află la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. În perioada 1923 şi 1932 a redactat Amintiri din viaţa mea, sub forma a opt caiete manuscrise care, împreună cu celelate comori ale sale, au fost donate bibliotecii. Aceste caiete au fost editate postum, în 1975 şi cuprind informaţii din anii copilăriei şi adolescenţei sale. În aceste amintiri sunt reconstituite fără pretenţii literare, dar cu savoare, moravuri şi întâmplări caracteristice vieţii transilvănene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, completate fiind şi de un bogat material documentar istoric.
