Colecții Speciale

Exponatul lunii septembrie

În contextul centenarului naşterii criticului şi istoricului literar Adrian Marino (5 septembrie 1921 – 17 martie 2005), exponatul lunii septembrie aduce în atenţie tocmai personalitatea acestuia şi relaţia sa cu Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Este cunoscut faptul că sala destinată studiului doctoranzilor şi tinerilor cercetători îi poartă numele, aceasta găzduind bogata sa bibliotecă pe care a donat-o instituţiei noastre, împreună cu întreaga arhivă personală ce cuprinde manuscrise, corespondenţă, acte de familie, fotografii etc. Generozitatea şi dorinţa lui Adrian Marino de a asigura păstrarea memoriei epocii atât de frământate în care a trăit nu s-au limitat însă la organizarea propriilor documente într-un fond în măsură să servească cercetării prin intermediul bibliotecii clujene. Colecţiile speciale ale BCU Cluj-Napoca îi datorează tot lui Adrian Marino şi existenţa Fondului Mircea Carp, din cuprinsul căruia provin şi materialele prezentate în această lună.

Important reprezentant al exilului românesc şi o portavoce a acestuia prin activitatea la Vocea Americii şi Radio Europa Liberă, Mircea Carp a fost prieten din copilărie cu Adrian Marino, cu care a rămas în legătură prin corespondenţă de-a lungul întregii vieţi. După semnarea actului de donaţie către BCU Cluj-Napoca (în anul 1994), Marino a început organizarea bibliotecii şi arhivei personale.

1. Scrisoarea lui Adrian Marino către Mircea Carp, din 12 iulie 1995 (Fond Mircea Carp, dosar 54, f. 22r) - fragment privitor la donația făcută Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj și organizarea Fondului Adrian Marino.

Documentele pe care le deţinea cu privire la activitatea prietenului său, Mircea Carp, le-a reunit într-un dosar intitulat cu numele acestuia, după cum reiese din scrisoarea lui din data de 12 iulie 1995. Se pare că acesta este începutul unui schimb epistolar prin care a prins contur ideea constituirii unui Fond Mircea Carp, Adrian Marino convingându-l pe prietenul lui să predea la rândul său bibliotecii clujene documentele pe care le considera importante pentru înţelegerea epocii. Deja, la acel moment, Marino avea o viziune clară asupra modului în care ar trebui organizată o asemenea colecţie arhivistică.

2. Scrisoarea lui Adrian Marino către Mircea Carp, din 12 iulie 1995 (Fond Mircea Carp, dosar 54, f. 22v) - fragment privitor la oportunitatea unei donații de documente din partea lui Mircea Carp către BCU Cluj-Napoca și despre posibila lor organizare.

Planurile s-au concretizat curând, astfel că în 1996 Mircea Carp îi adresa o scrisoare în care îi mulțumea lui Marino pentru ajutorul acordat pentru înfăptuirea donației. În scrisoarea datată în 1 februarie 1996 pe lângă cuvintele calde de mulțumire adresate către prietenul său, Mircea Carp scrie și despre rădăcinile relațiilor lor.

3. Scrisoarea lui Mircea Carp către Adrian Marino din 1 februarie 1996 (Fond Mircea Carp, dosar 52, f. 17r)

Corespondența celor doi - din cuprinsul căreia în Fondul Mircea Carp se păstrează scrisori din anii 1980 până în anii 2000 - reflectă nu doar relația lor apropiată în ciuda distanțelor fizice, ci întreaga atmosferă a vremurilor în care era redactată, preocupările și viziunea lor. Spiritul critic și intransigența ce caracterizează întreaga operă şi activitatea culturală şi politică a lui Adrian Marino sunt ilustrate de o scrisoare adresată lui Mircea Carp în 1984, o adevărată radiografie a situației din țară și din exil, deopotrivă, cu un diagnostic sever:

[...]Acum s-a dovedit realitatea (tristă) a temei „formelor fără fond”. Pătura subțire de intelectualitate, de elită, de ierarhie și de valori tradiționale de bună calitate a fost distrusă și în locul ei au apărut rezultatele „revoluției culturale”: o nouă societate, ierarhie, clasă de intelectuali, în care nu cred, arivistă, cinică, incultă, dominatoare. Convingerea penibilă, tristă, lucidă este că pentru acest popor român, o pleavă balcanoidă, nu merită să te lupți, să te bați, să te sacrifici. Tot ce văd în țară și – o vai! – și printre „voi” adesea, aici în Occident, mă confirmă și mă justifică.[...]

Tot în această scrisoare mărturisește A. Marino despre condiția existenței lui, pe care o definește drept o „dublă marginalizare”, în climatul descris mai sus:

Ceea ce este cel mai ciudat și caracteristic epocii (în același timp) este faptul unei duble marginalizări, căzut între două lumi, „românești” în primul rând: 1) În țară, contactul cu generația care vine s-a rupt complet: altă formație, mentalitate, reflexe, o bază culturală foarte slabă, neumanistă, împiedică orice comunicare și dialog real. De unde sentimentul de izolare, de revoltă (resemnată), de dezgust și înstrăinare, agravat de întreaga situație, care mă și ne caracterizează (pe cei în situația mea). 2) Dar și în străinătate integrarea completă nu se mai poate produce, deoarece apar – la mulți – aceleași ticuri de intoleranță, excluzivism și nedreptate pe care le prigonim și în țară. [...]

4. Scrisoarea lui Adrian Marino către Mircea Carp din 13 octombrie 1984 (Fond Mircea Carp, dosar 54, f. 1r) - fragment în care Marino definește condiția lui la acea vreme, de „marginal”, atât în țară, cât și în raport cu cei din exil.

Cele două fonduri personale create prin donațiile lui Adrian Marino și Mircea Carp - cea de-a doua datorată în bună măsură implicării lui Marino - sunt de o importanță majoră nu doar prin faptul că redau atmosfera epocii comuniste și situația politică complicată din perioada postdecembristă. Și pentru bibliotecă, sub aspectul dezvoltării colecțiilor, contribuția lui Adrian Marino este deosebit de valoroasă, constituind prima donație personală majoră după 1989.