Porturi populare astăzi - Hoştat, Călata, Sic, Rimetea

Expoziţie de fotografie

25 iunie - 16 iulie 2010

 

Vineri, 25 iunie 2010, va avea loc de la ora 17,00 la Galleria Laterallia a Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" vernisajul expoziţiei de fotografie Porturi populare astăzi - Hoştat, Călata, Sic, Rimetea, o expoziţie care pune în valoare lucrările artistului fotograf clujean Vas Géza. Fotografiile vor fi prezentate publicului de către prof. univ. dr. Pozsony Ferenc, prodecanul Facultăţii de Litere a Universităţii "Babeş-Bolyai".

Pasionat de fotografierea costumelor populare încă din anul 1972, Vas Géza, membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi a realizat fotografii şi diapozitive cu valoare documentară, păstrate astăzi la diferite muzee din România şi Ungaria, şi avut peste 45 de expoziţii personale. Expoziţia de fotografie organizată la BCU prezintă porturile populare care se poartă în prezent în diferite regiuni din apropierea Clujului.

Astfel, putem admira costumul locuitorilor din fostul Hoştat, astăzi devenit în cea mai mare parte cartierul Mărăşti al municipiului Cluj-Napoca (după ce în perioada urbanismului socialist în anii 1970-1980, străzile aşezământului original au fost demolate). Denumirea de Hoştat, termen de origine germană, a desemnat o zonă istorică a Clujului, aflată cândva în afara zidului de incintă, locuitorii acestei zone fiind denumiţi hoştăteni şi se ocupau mai ales de agricultură: cultivau şi vindeau pe piaţa clujeană legume şi fructe.

Este prezentat şi portul popular din zona Călata, o zonă istorică-etnografică compusă din cca. 40 de localităţi situate pe teritoriul cuprins de Munţii Gilăului, Muntele Vlădeasa şi Munţii Meseşului, o zonă care a atras atenţia cercetătorilor, artiştilor şi a publicului larg datorită diversităţii şi personalităţii artei populare încă din a doua jumătate a secolului 19. (ultima expoziţie dedicată acestei zone fiind organizată în prezent la Muzeul Etnografic Cluj).

Din zona Câmpiei Clujului a fost aleasă comuna Sic, situată în partea de nord-est a judeţului Cluj, aşezământ cu o istorie care datează din 1291, pe atunci considerat oraş liber regesc; populaţia beneficiind multe secole de privilegii pentru explorarea sării (chiar dacă astăzi Salina Sic este abandonată, populaţia din această comună îşi păstrează vie obiceiurile şi datinile, îmbrăcând portul popular nu numai de sărbători, ci şi pentru viaţa de zi cu zi).

A patra parte a expoziţiei prezintă o comună din zona Arieşului, Rimetea, aşezată la poalele vârfului Piatra Secuiului, populaţia originară din acest sat având rădăcini secuieşti, austriece şi germane, care a venit la lucru la minele de fier din jur şi care s-a ocupat mineritul, metalurgia şi prelucrarea lemnului. în prezent, o mare parte a caselor ţărăneşti sunt declarate monumente de arhitectură.

expo_2010_iun8_2.jpg

expo_2010_iun8_3.jpg

expo_2010_iun8_1.jpg

expo_2010_iun8_4.jpg