Ordonat cronologic, catalogul reflectă fondul de arhivă orală care conține interviuri înregistrate pe diferite formate: benzi magnetice, casete audio (60 și 90 de minute), casete video VHS și HS, înregistrări digitale. Din punct de vedere tematic, arhiva orală cuprinde înregistrări realizate pe următoarele teme de cercetare: Al Doilea Război Mondial, Holocaustul din Transilvania de NV, Rezistența anticomunistă din România (munții Rodnei, munții Apuseni, munții Banatului, munții Făgăraș, munții Zarandului, Bucovina, munții Vrancei, Maramureș), minorități etnice și confesionale, viața cotidiană în comunism (alegerile din 1946, colectivizarea agriculturii, universul concentraționar, copilăria în comunism), Revoluția din 1989, războiul din Afganistan, etc.