Studii şi recenzie
Fondul „Adrian Marino” din Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
Florina Ilis
Adrian Marino s-a născut în data de 5 septembrie 1921, în Iași, într-o familie cu adânci rădăcini în societatea cultivată a orașului. Descoperirea cărţilor s-a produs în modul cel mai firesc, chiar în biblioteca tatălui său, o bibliotecă impresionantă pentru un inginer CFR, care, pe lângă lucrările tehnice, de specialitate, conţinea şi opere clasice sau cărţi şi reviste de critică literară. A făcut liceul la Iaşi, fiind înscris la Liceul Militar, unde mărturisește că a fost „închis” fără voia sa: „N-aveam nici o afinitate cu viaţa militară (…). Din fericire, un accident la piciorul drept a permis evadarea din această situaţie imposibilă”.
Adrian Marino a debutat în Jurnalul literar încă de pe băncile liceului, în 1939, cu un studiu despre H. Sanielevici (1875-1951), jurnalist și antropolog român de origine evreiască, colaborator al publicațiilor de stânga. „Cazul” criticului H. Sanielevici îi permitea tânărului debutant să se apropie de una dintre cele mai constante şi fructuoase polemici din critica literară românească, şi anume dominanta opoziţiei etic/estetic. Cum just observa Adrian Marino, incapacitatea lui Sanielevici, critic de orientare socialistă, de a judeca opera literară cu ajutorul criteriilor de ordin estetic l-a determinat pe acesta să avanseze verdicte literare pe care, ulterior, timpul avea să le infirme. E cazul unui scriitor ca Mihail Sadoveanu (1880-1961) sau a unui istoric ca Nicolae Iorga (1871-1940), a căror valoare Sanielevici, prin judecăţile exclusiv etice, n-a intuit-o. Surpriza liceanului Marino a fost enormă atunci când s-a văzut publicat într-o revistă al cărei director era însuşi George Călinescu (1899-1965), unul dintre cei mai importanți critici ai acelei vremi. (întregul articol)
Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”- Donaţii şi donatori din perioada interbelică
Iulia-Maria Puie
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” este una dintre cele mai mari, importante și vechi biblioteci din România. În anul 1872, prin legea numărul XIX, adoptată de parlamentul maghiar la data de 17 septembrie și sancționată de Împăratul Franz Iosif la data de 12 octombrie, a fost înființată Universitatea din Cluj cu predare exclusiv în limba maghiară. Sub egida acesteia s-a înființat și o bibliotecă a universității, chiar în același an, bibliotecă care, mai târziu, a devenit actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Deoarece era nevoie foarte mare de un fond de carte consistent, imediat după înființarea bibliotecii, Societatea Muzeului Ardelean i-a cedat acesteia spre folosință o bogată colecție de cărți și manuscrise. O dată cu această donație au fost dobândite și fondurile Academiei de Drept din Cluj, care au ajuns să fie considerate colecția de bază a noii instituții.
Instituțiile clujene, dar nu numai, au conștientizat foarte repede că studenții universității și cititorii bibliotecii au nevoie de un fond cât mai bogat de carte. Astfel, imediat după primirea fondului de bază menționat mai sus, în posesia bibliotecii au mai intrat și colecția de carte a Arhivei Guberniale și fondul Bibliotecii Institutului Medico-Chirurgical. Noua bibliotecă a atras atenția și persoanelor particulare, care, din dorința de a împărtăși și cu ceilalți marile lor colecții de cărți și manuscrise, au luat frumoasa decizie de a-și dona bibliotecile personale acestei instituții. Primul donator particular a fost istoricul Joseph Benigni, a cărui gest măreț a îmbogățit fondurile bibliotecii cu un număr de 6839 de volume. (întregul articol)
Sámuel Teleki (1739-1822)
Ábel Zöld
Contele Sámuel Teleki, fondatorul primei biblioteci publice din Transilvania, s-a născut în 1739 la Gornești. Provenea dintr-una dintre cele mai importante familii aristocrate din Transilvania.
În timpul călătoriei sale în occident, a frecventat cursurile universităților din Basel, Utrecht, Leiden și Paris. În Basel l-a întâlnit pe bibliotecarul Jakob Christoph Beck, care preda religie și istorie la universitate. Fiind influențat și de Beck, a acordat o atenție deosebită bibliotecilor. S‑a întors acasă după o peregrinare de patru ani. În 1770 s-a căsătorit cu Zsuzsanna Bethlen. Din căsătoria lor s-au născut nouă copii, dintre care doar trei (Domokos, Mária și Ferenc) au ajuns la maturitate. S-a mutat la Sibiu, apoi la Oradea. În 1787 a devenit vicecancelarul Transilvaniei și s-a stabilit la Viena. Începând din 1791 a devenit cancelarul Transilvaniei, ocupând cea mai mare funcție politică din Ardeal. Ca recunoaștere a meritelor sale științifice a fost ales membru de onoare al mai multor societăți științifice. În 1797 a rămas văduv, iar în 1798 a murit și fiul lui, Domokos Teleki. El a decedat în 1822 la Viena.
Contele Teleki colecționa cărți în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, fiind influențat și de ideile Iluminismului european, cumpărând de exemplu două ediții din „Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers”, munca lui Diderot și D’Alambert, alte cărți contemporane renumite pentru precizia și complexitatea informațiilor cuprinse și publicațiile unor Academii și Societăți științifice. (întregul articol)
Sociologia lecturii lui Urmuz, pe scurt
Anca Chiorean
Avangarda românească a avut, în cadrul grupării de la Sburătorul, o poziţie marginală, după cum a avut şi în critica epocii. În ciuda individualităţii promovate de Eugen Lovinescu, literatura avangardistă a avut, în critică, o abordare care doar mai târziu va fi absolvită de conotaţiile negative – „Nu întâmplător, spiritul avangardei a fost numit de către unii în epocă «extremism» (E. Lovinescu) şi de către alţii, «anarhism» (Constantin Emilian)”. Însă, în ciuda unei oarecare marginalizări, unii dintre membrii avangardei frecventează Sburătorul: Ilarie Voronca, Stephan Roll, Ion Vinea, etc.
În cazul avangardei, infuenţa literară pe care o au unul asupra celuilalt poate fi confundată cu o împărtăşire a aceloraşi principii literare: „Dintre ceilalţi, mai cu seamă poeţi, care colaborează la revistele avangardei, ori le editează, autori, unii, de manifeste cu oarecare efect în epocă, niciunul n-are personalitate distinctă. Orice am cita din versurile unuia poate fi atribuit altuia”, susţine N. Manolescu, referindu-se la „avangardiştii minori”, precum Ştefan Roll, Saşa Pană, Paul Păun, D. Trost, sau Mihai Cosma. Ieşind din cercul strict avangardist, se remarcă, în unele situaţii, şi amprenta comunităţii Sburătorul, aşa cum, în Lunatecii lui Ion Vinea „se strevăd Holban, Sebastian, Gib, Mihăescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu şi alţii”. (întregul articol)
Învăţarea unei limbi străine prin lectură
Oana Cosmina Pop
Cale de evadare din cotidian, hrană pentru suflet și minte, exercițiu de autodisciplină, poartă spre cunoaștere sunt doar câteva dintre atributele acordate lecturii de-a lungul vremii. Despre beneficiile lecturii s-a vorbit și scris foarte mult. Lectura rămâne cel mai eficient instrument prin care se dezvoltă abilitatea de comunicare între oameni, antrenând capacitățile de gândire și limbaj. Actul lecturii reprezintă o poartă spre cunoaștere, iar necesitatea acestuia devine din ce mai importantă în era informațională în care trăim.
Totuși, ce rol are lectura în învățarea limbilor străine? Scopul educației lingvistice în școală este dezvoltarea competenței de comunicare, fie în limba maternă, fie în limbi străine. Este lectura strategia eficientă pentru atingerea acestui deziderat? Constituie lectura modalitatea prin care se pot activa și mobiliza cunoștințele și abilitățile necesare comunicării în limbi străine? (întregul articol)
Frédéric Barbier, Histoire du livre en Occident, Malakoff, Armand Colin, 2020, 416 p. (Mnémosya)
Maria-Stela Constantinescu-Matiţa
Frédéric Barbier, născut în 1952 la Chatou (Yvelines) - Franţa, a urmat Liceul Henri IV din Paris, a fost student la École Nationale des Chartes (1972-1976), licenţiat în 1973 în istorie și geografie la Université de Paris IV, din 1976 este arhivar-paleograf, obţine titlul de doctor în istorie la Université de Paris I în 1980 şi de doctor în litere şi ştiinţe umaniste la Université de Paris IV în 1987, cercetător principal la Institutul de Istorie Modernă și Contemporană a CNRS, director de studii emerit la École Pratique des Hautes Études - PSL (Paris), doctor honoris causa la mai multe universităţi străine. Lucrări publicate pe aceeaşi temă: L'Empire du livre : le livre imprimé et la construction de l'Allemagne contemporaine (1815-1914) - 1995; Est-Ouest : transferts et réceptions dans le monde du livre en Europe, 17e-20e siècles - 2005; L'Europe de Gutenberg : le livre et l'invention de la modernité occidentale (XIIIe-XVIe siècle) - 2006; (dir.), Paris, capitale des livres : le monde du livre et de la presse à Paris, du Moyen Âge au XXe siècle - 2007; Le Rêve grec de monsieur de Choiseul : les voyages d'un Européen des Lumières (2010); Histoire des bibliothèques, du Musée d’Alexandrie aux bibliothèques virtuelles (2013) - fapt ce ilustrează continua sa preocupare pentru istoria cărţii şi istoria tiparului (sec. XV-XIX) şi problemele schimburilor culturale între Franţa, Germania şi ţări din Europa Centrală și de Est. Volumul de faţă se înscrie în sfera preocupărilor bibliofile ale lui Frédéric Barbier, alături de alţi autori cu lucrări similare, precum englezul Martyn Lyons, pe care îl citează pe parcursul cărţii sale, sau istoricul şi bibliotecarul francez Albert Labarre (1927-2010), precum şi istoricul modernist francez Lucien Febvre (1878-1956). (întregul articol)
