Cuprins
Luna februarie stă sub semnul lecturii! Și mai dă-mi ceva de citit!
Florina Ilis
Președintele Klaus Iohannis a promulgat un proiect de lege prin care ziua de 15 februarie va deveni Ziua Națională a Lecturii.
Inițiatorul proiectului a explicat că ar fi ales data de 15 februarie deoarece e ziua de naștere a lui Titu Maiorescu (1840-1917), unul dintre cele mai rafinate spirite critice din cultura română și Spiru Haret (1851-1912), ministru al învățământului, inițiator al unor reforme de organizare a învățământului românesc modern.
Ca și în cazul dragostei, lectura cu de-a sila nu se poate, însă! Dacă, totuși, dragostea e oarbă și nu acceptă sfaturi, lectura necesită îndrumare și se bazează pe recomandările altor cititori... (întregul articol)
Biblioteca şcolară, încotro?
Roxana Căruceriu
Trăim vremuri tulburi, vremuri care pe noi, bibliotecarii (pe toți deopotrivă, oriunde am fi și ne-am desfășura activitatea), ne-au obligat să ne adaptăm, să ne schimbăm și să îmbunătățim serviciile pe care le oferă bibliotecile unde activăm, să menținem viu interesul utilizatorilor atât pentru lectură cât și pentru celelalte proiecte pe care le desfășurăm.
Dacă până acum doi ani ușa bibliotecii era larg deschisă și își aștepta utilizatorii să îi treacă pragul, odată cu declararea pandemiei, ușa bibliotecii a trebuit să se închidă, nu total, dar în mare parte a timpului să rămână închisă. Astfel, bibliotecarii au trebuit să găsească soluții la multe întrebări care îi frământau. Cum să menții legătura cu utilizatorii? Cum să îi faci pe utilizatori să nu uite că biblioteca este spațiul în care poți găsi răspunsul la problemele tale profesionale? Cum să menții viu interesul pentru lectură al celor ce treceau pragul bibliotecii, pentru cărți și pentru activitățile desfășurate în bibliotecă? (întregul articol)
Din comorile bibliotecii: Un manuscris eminescian ajuns la BCU prin intermediul prof. Octavian Șchiau
O privire asupra donației Kremnitz
Florina Ilis
Personalitatea profesorului Octavian Șchiau (1930-2013) este binecunoscută generațiilor de studenți care i-au audiat cursurile la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai. Filolog, cercetător al literaturii românești medievale, director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară Cluj (1976-1990), profesor, dar și decan al Facultății de Filologie din Cluj, apoi, după 1990, profesor la Alba-Iulia, unde a dezvoltat studiul literaturii vechi, Octavian Șchiau și-a dedicat întreaga viață studiului și cercetării literaturii române. A predat, începând cu 1954, timp de aproape un deceniu, limba română la Leipzig, precum și la Tübingen.
Cu profesorul Octavian Șchiau ne-am întâlnit chiar din primul semestru al celui dintâi an de facultate la cursul de Literatura română veche. Aveam puține cunoștințe despre cronicari, iar interesul meu pentru literatura română veche fusese influențat de poetul Mihai Eminescu despre care știam cât de mult admira limba veche și-nțeleaptă. Ca toți tinerii de vârsta mea, preferam, totuși, literatura contemporană, purtam blugi și mă dădeam în vânt după poezia optzecistă. Comunismul își trăia agonia celor din urmă ani și, în umbra grea a cenzurii tot mai otrăvitoare, credeam că literatura autentică, adevărată, nu era cea veche, a cronicarilor, ci se ascundea printre miile de fișe din sertarele de fișiere frumos rânduite în Sala Cataloagelor din Biblioteca Universității. (întregul articol)
Avangardele în biblioteci și arhive digitale
Anca Chiorean
Digital Humanities nu mai este demult ceva nou. Problema pare însă în continuare suficient de spinoasă încât să nască dezbateri mai mult sau mai puțin prietenoase. Un caz cunoscut este cel al caietelor eminesciene, care, cel puțin la momentul respectiv, au rezultat într-o „reproducere, lipsită de instrumentarul filologic, genetic sau electronic care ar transforma-o într-o ediţie potrivită cu normele ştiinţifice şi posibilităţile tehnice actuale”, sau „un set ordonat de imagini în format jpeg – un format de comprimare care e departe de cerinţele unui document filologic digital (…), o colecţie de «vederi» cu scrisul lui Eminescu”. A digitiza și a facsimila nu este același lucru. (întregul articol)
Mihaela-Emilia Vladu, Ioan Bianu și bibliografia românească în contextual cultural al epocii sale, Editura Universitară, București, 2021, 344 p.
Iulian Doroftei
La comemorarea a trei decenii de la trecerea în neființă a lui Ioan Bianu (1856-1935), P.P. Panaitescu avea să exprime evocator prețuirea pentru moștenirea culturală pe care acesta a lăsat-o urmașilor săi prin opera și activitatea sa științifică, subliniind totodată, în tușe prospective, că „va veni un timp, cînd și amintirile noastre despre dînsul se vor fi stins ca o făclie ajunsă la limită. Memoria lui Ioan Bianu însă va dăinui de-a pururi, cît și temelia pe care e zidită: biblioteca, în curînd centenară a Academiei, opera sa științifică de inepuizabilă utilitate și aurul incoruptibil al inimii sale. Despre acestea vor mărturisi generațiile de cititori, cîte se vor perinda prin fața imaginii lui de bronz, veghiind, ca un geniu tutelar, incinta bibliotecii”. În generațiile acestea de cititori ce aveau să completeze mai târziu profilul de cărturar al lui Ioan Bianu se înscrie și filologul Mihaela-Emilia Vladu. (întregul articol)
