Cuprins
Poetul nostru, Petőfi. Începuturile
Katalin Luffy
Opera poetului romantic maghiar Petőfi Sándor este cunoscută de toți, toată lumea auzind măcar o dată versurile din Găina mamei sau Stă ciobanul, pe asin, adesea acestea reprezentând primele contacte cu texte literare.
Expoziția organizată cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naștere își propune o prezentare a începuturilor și se concentrează asupra unui element cheie din moștenirea literară a poetului: lirica sa, felul în care versurile sale prind viață și-și constituie propriile tradiții, precum și varietatea în care aceste texte pot fi utilizate. Figura poetului stă la baza concepției expoziției, de aceea sunt urmărite momentele de început, primele etape ale dezvoltării cultului Petőfi. Structura expoziției urmărește mai multe paliere tematice. În prima parte sunt expuse volumele publicate în timpul vieții poetului, în timp ce o a doua secțiune cuprinde câteva copii manuscrise după poeziile lui, exemplare reprezentative din punct de vedere al utilizării lor în masă și al constituirii moștenirii literare. Răspândirea liricii lui Petőfi denotă și o extindere a sferei de utilizare, atestată de varietatea prelucrărilor muzicale, expuse în continuare. Poeziile sale au devenit cântece populare, patriotice, de cult, mai mulți compozitori (cunoscuți sau mai puțin cunoscuți) transpunând versurile sale în melodii.
De asemenea, se știe că Petőfi era pasionat de teatru și că teatrul a jucat un rol foarte important în viața lui, el înregistrând atât succese cât și eșecuri în acest domeniu. Și-a încercat mâna și în calitate de autor de teatru – o parte a expoziției este dedicată acestei perioade.
Amintirea poetului în memoria colectivă este una multifațetată, iar în cadrul expoziției sunt prezentate câteva documente referitoare la moartea/dispariția poetului, evocând atât legendele privind statutul său de prieten de suflet, cât și pe cele referitoare la moartea eroică a unui revoluționar. (întregul articol)
Analiza activității de lecturare a unui text filosofic
Raluca Marinela Silaghi
Activitatea de lecturare a unei cărți (indiferent pe ce suport ar fi aceasta) este un instrument indispensabil, care îl ajută pe cititor să achiziționeze noi cunoștințe, să își îmbunătățească continuu și constant baza proprie de cunoștințe generale și de specialitate, să își dezvolte capacitatea de gândire critică și reflexivă (lecturarea îi activează structurile gândirii cognitive) și îi deschide acestuia accesul spre lumea valorilor și a culturii.1 Competențele lectorale ale fiecărui cititor sunt formate inițial în cadrul școlii (în timpul orelor de curs și seminarii) și sunt dezvoltare și îmbunătățite în cadrul experiențelor de lectură constante și de calitate pe care cititorul le întreprinde.
În cadrul acestei lucrări, mi-am propus să analizez activitatea de lecturare a unui text filosofic, plecând de la analiza tipului de cititor pe care îl am în vedere, de la menționarea naturii cărții și argumentarea alegerii ei de către cititor, de la stabilirea scopului și a motivației care stă la baza inițierii activității de lecturare a textului filosofic, de la analiza factorilor care determină profunzimea lecturii, eficiența ei și gradul în care cititorul se implică în respectiva sarcină de lectură (scopul, circumstanțele în care se desfășoară lectura, starea de spirit actuală a cititorului și încrederea acestuia în capacitatea lui de a realiza o lecturare eficientă), de la importanța controlului pe care îl deține cititorul asupra propriei sale lecturi, de la analiza tipului de lectură pe care îl am în vedere, ajungând în cele din urmă la analiza etapelor procesului de lectură (prelectura, percepția, comprehensiunea și evaluarea textului), la analiza sarcinilor pe care le are de îndeplinit cititorul, la analiza rolului automotivației în cadrul bunul mers al procesului de lecturare și la analiza procesului de decodificare a semnificației mesajului pe care îl transmite autorului prin intermediul textului său (proces pe care l-am explicat folosind teoria asupra sinelui dialogal a lui Hermans Hubert), precum și a elementelor care influențează acest proces. (întregul articol)
DigiLab - Laboratorul de restaurare digitală
Ruxandra Nazare
Proiectul Erasmus+ Laboratorul de restaurare digitală reuneşte şase organizații din Bulgaria, Estonia, România şi Turcia: Colegiul naţional de poligrafie şi fotografie Sofia (lider de proiect) şi partenerii Asociaţia Student Computer Art Society (SCAS) din Sofia, Universitatea de Biblioteconomie şi Tehnologia Informaţiei Sofia, Şcoala tehnică de stat din Riga, Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov şi Universitatea din Bartin (Turcia).
Proiectul este în concordanţă cu politica digitală a Uniunii Europene, mai precis cu programul Europa digitală care vizează dezvoltarea tehnologiilor digitale şi construirea viitorul digital al continentului european prin sprijinirea educaţiei digitale, a inovării şi a tehnologiei, inclusiv inteligenţa artificială. Consorţiul de parteneri va crea o platformă deschisă de învăţare online în domeniul tematic ales, anume digitalizarea, restaurarea digitală şi prezentarea fotografiilor. (întregul articol)
Proiectul educaţional „1001 de cărţi de citit într-o viaţă”
Raluca Turliu
Motto:
”O, sfintele mele cărți, mai bune sau mai rele, pe care soarta prielnică ni le-a scos înainte, cât vă datorez că sunt om, că sunt om cu adevărat.” (N. Iorga)
Deși omul modern conștientizează faptul că unul din mijloacele de autoinstruire, de formare care influențează întregul comportament îl reprezintă Cartea, aceasta rămâne adeseori uitată sau devine inaccesibilă anumitor categorii sociale.
Pentru desfășurarea activităților în cadrul procesului instructiv-educativ, dar și a activităților extrașcolare cu caracter cultural, a fost nevoie de elaborarea unui proiect educativ menit să îi apropie pe tineri de lumea cărților.
Obiectivul general al proiectului: Stimularea interesului pentru lectură în vederea diminuării cauzelor care pot duce la eșecul școlar. (întregul articol)
Animaţiile culturale în bibliotecile şcolare
Diana Mihaela Boroș
Animația culturală dintr-o bibliotecă, conform definiției dată de specialistul în sociologie dr. Maria Moldoveanu, constă în „stimularea interesului indivizilor față de produsele și serviciile culturale pe care le oferă mediul lor de viață. Rolul ei este de a da oamenilor sentimentul apartenenței lor la o colectivitate dominată de valori si de a-i face să participe la evenimente semnificative pentru dezvoltarea umană”.
În lucrarea Animația culturală în bibliotecile publice, Gh. Buluță prezintă definiția animației culturale după Bertrand Calenge ca „o activitate de integrare, de socializare, concepută pentru a înlătura obstacolele psihologice, culturale și sociale”. (întregul articol)
Biblioteca Liceului Tehnologic „Ioan Bojor” – Reghin, Târgu Mureş
Simona Maria Marian
Biblioteca liceului este un spațiu viu, cald, plăcut, locul unde nu ești nici judecat, nici analizat, locul unde ești așteptat și întâmpinat cu drag, locul unde ești ajutat și îndrumat, locul unde ești sfătuit și așteptat să revii cu încredere și drag de fiecare dată, locul unde se va ține cont întotdeauna de părerile, gândurile și ideile tale. De-a lungul timpului biblioteca a funcționat în mai multe spații, nu întotdeauna cele mai potrivite, dar nu s-a renunțat niciodată la ideea ca liceul să dețină un astfel de loc, atât de important în procesul de educație.
Primele documente de bibliotecă datează din anul 1992 , iar fondul de documente a crescut încet în fiecare an, astfel in anul 1992 biblioteca avea o colecție formată din 4860 de documente, crescând în anul 1996 la 6859 documente, în anul 2006 la 7827 și ajungând în prezent la o colecție de 9590 de documente de bibliotecă. (întregul articol)
Paǧoj bizaraj. El rumana tradukis Ionel Oneț. Berkeley, CA: Eldonejo Bero, 1998. 44p. - [Urmuz, Pagini bizare]
Anca Chiorean
Una din traducerile mai cunoscute, din limba română în limba esperanto, este din Eminescu: Poeziajoj: Eminescu en esperanto. Poezii: Eminescu în Esperanto, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion. Volumul bilingv nu a trecut neobservat. Constantin Cubleșan, în Eminescu în oglinzile criticii, remarcă traducerea și face o serie de observații relativ previzibile, concentrându-se asupra „ciudățeniei” potrivirii acestei limbi artifiale în acest context. Constantin Cubleșan, la fel ca Eugen Simion, nefiind niciunul vorbitori de esperanto, constată că ea „sună bine” și remarcă existența unui potențial considerabil în ceea ce privește calitatea traductologică. Tudor Arghezi, de asemenea, într-un medalion din 1946, puncta importanța existenței limbii esperanto, în ciuda faptului că ea este „un grai destul de urât”. (întregul articol)
